Descriere
Este confecţionată din material textil, are o singură componentă ce cuprinde circular trunchiul şi umărul afectat, împreună cu braţul şi antebraţul. Materialul textil folosit are 2 feţe, orteza putând fi folosită pe ambele membre prin întoarcerea pe dos și repoziţionarea capetelor de fixare cu scai.
Orteza este un suport pentru antebraţ, braţ și umăr. Datorită formei sale particulare și a suprafeţei anatomice pe care o acoperă, nu permite abducţia braţului și rotaţia externă.
Compoziţie
Material textil cașerat cu 3 straturi. Ansamblul textil cașerat se comportă ca un regulator de umiditate, asigurând un transfer rapid al umidităţii spre exterior.
Poziţionare
Se fixează întâi orteza pe umărul afectat, se trece pe sub axila opusă şi se închide în spate. Antebraţul se poziţionează în unghi de 90° faţă de braţul afectat, se ridică partea prelungită, de susţinere a antebrațului şi se fixează cu ajutorul scaiului pe partea toracică. Cele 2 benzi dreptunghiulare rămase libere, prevăzute cu scai, fixează braţul şi cotul. Dacă este necesar, se reajustează scaiul de la spate.
Curăţare
Se spală manual cu apă caldă (40°C), nu se albeşte, nu se stoarce mecanic, nu se calcă, nu se curăță chimic!
Marimi
Pentru a alege marimea potrivita se măsoară circumferinţa toracelui și braţului.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.